Şcoala românească a promovat până nu demult un stil de predare preponderent autoritar, în care profesorul era văzut ca o autoritate în domeniu, sursa absolută a cunoașterii, cel care dădea sfaturi şi oferea direcţii de urmat.
Din fericire, lucrurile încep să se schimbe. Au pătruns pe piaţa editorială românească publicaţii de renume din domeniul pedagogiei şi au fost organizate cursuri de formare susţinute de către mentori internaționali şi specialiști din ţară. Astfel, din ce în ce mai mulţi profesori încearcă să se adapteze noilor realităţi educaționale, flexibilizându-şi predarea pentru a răspunde nevoilor actuale ale elevilor, empatizând cu ei, încercând deci să se pună în pielea lor, să-i cunoască, pentru a le facilita procesul devenirii.
Acesta este însă un proces de durată, care presupune o practică reflexivă permanentă a celui care predă şi educă. Pentru a întări afirmațiile de mai sus, vom apela la teoria reflexivității în predare, fundamentată de Stephen Brookfield, pedagogul englez care a introdus conceptul de „predare critic-reflexivă”, mai precis, „teoria lentilelor critice”.
Predarea critic-reflexivă survine atunci când profesorul îşi analizează critic concepțiile, examinând ceea ce face în predare din patru puncte de vedere, pe care Brookfield le numeşte lentile critice: lentila profesorului, lentila elevilor, cea a colegilor şi cea a teoreticienilor şi a literaturii de specialitate.
Deşi predarea noastră trebuie supusă analizei folosind toate cele patru „lupe”, ne vom opri în acest caz la cea a elevilor, beneficiarii direcți ai actului educațional.
Profesorii se pronunță adesea în privința felului în care elevii lor învaţă, măsurându-le şi/sau apreciindu-le învăţarea prin evaluări de diferite tipuri, de altfel extrem de necesare în şcoală. Cu toate acestea, câţi dintre ei sunt dispuşi să se lase „măsuraţi” sau „apreciaţi” de către propriii elevi? Să-şi analize predarea şi modul de relaţionare sau de management al clasei folosind filtrul elevilor? Putem însă pune lucrurile în mișcare şi în acest sens. Pentru a servi cu adevărat scopurilor educaționale, nu neapărat celor generale, prevăzute de curriculum (nu insinuăm că acestea trebuie neglijate), ci celor particulare, specifice fiecărui elev, este nevoie de un dialog permanent cu acesta, din care să culegem informații despre domeniile lui de interes, despre modul în care el învață, despre ceea ce îl interesează sau îl face fericit ş.a.m.d.
Pentru a ne supune predarea unei astfel de analize avem la dispoziție câteva instrumente: fişe de reflecție în care să-i invităm pe copii să mediteze la aspectele unor ore, la modul în care preferă să învețe, interviuri (chiar înregistrate sau filmate) la care să ne întoarcem adesea pentru a ne menține focalizați pe aspectele care sunt cu adevărat importante pentru elevi, discuții libere în care ei să se simtă încurajați să ne ofere o critică constructivă a felului în care noi ne raportăm la ei şi le facilităm învățarea etc.
Toate aceste practici reflexive pot deveni posibile doar dacă renunțăm la acel statut al autorității absolute amintit mai sus şi dacă le alocăm timpul necesar.
Discursul nostru, al profesorilor, este permanent presărat cu povețe. Dar de ce să uităm că educația trebuie să fie un drum cu două sensuri de mers? De ce să nu le permitem elevilor să ne filtreze acțiunile din sala de clasă ce îi privesc direct şi, de ce nu?!, să ne sfătuiască în privința acestora?
Le-am lansat o astfel de invitație elevilor mei la începutul acestui an școlar. Şi le-a plăcut… mult!
Pe panoul clasei am afișat anumite sfaturi pentru ei, toate conținând așteptările mele și aspectele pe care cred că nu ar trebui să le uite niciodată. Acestea au acoperit doar o parte a afișajului, cealaltă reprezentând locul în care ei urmau să-şi „încarce” sfaturile pentru profesorii lor.
Pe lângă faptul că a fost o activitate extrem de motivantă, simțind că părerea lor este importantă, elevii celor două clase, a VI-a şi a VIII-a, şi-au făcut „vocea” auzită, contribuind la predarea reflexivă a cadrului didactic pe care l-au informat în legătură cu așteptările lor, cu nevoile sau micile lor probleme, cu tipurile de lecții pe care vor să le aibă.
Astfel, am aflat că ei vor ca profesorii să empatizeze cu ei, să predea prin intermediul jocului didactic, să fie creativi pentru a putea planifica şi susține lecții extrem de plăcute, să uite de stres şi să se bucure de fiecare moment al orei, să încurajeze cooperarea, dar să nu renunțe la implicarea lor în sarcini de lucru individual, menținând un echilibru în acest sens.
De asemenea, copiii şi-au exprimat dorința de a „ne păstra calmul” şi de a nu ne lăsa afectați de anumite comportamente disruptive care ne pot „ruina buna dispoziție” şi, prin urmare, afecta relaționarea cu întreaga clasă.
Demn de ținut minte este şi sfatul elevei care se referă la eterna problemă a temelor pentru acasă. „Nu uitați că avem şi alte lucruri de făcut în afara temelor!”ne scrie ea. Nu, nu înțelegeți greșit! Nu pledez pentru eliminarea studiului individual şi a lucrului suplimentar. Este nevoie însă să înțelegem că exercițiile redundante, în număr extrem de mare, nu le aduc niciun beneficiu, ci doar îi frustrează şi le răpesc timpul. Ei îl pot investi în activitățile recreative sau ce țin de pasiunile lor, care pot contribui semnificativ la sporirea stării de bine(1) sau la dezvoltarea altor competențe.
Un ultim sfat face referire la stilul de relaționare al profesorului, pe care eleva în cauză îl îndeamnă să fie tolerant, dar şi strict atunci când situația o impune. Acesta nu este altceva decât un alt apel la echilibru, făcând trimitere la nevoia lor ca profesorul să se adapteze constant la contextul lecției, care este unul extrem de dinamic.
Să fim echilibrați, aşadar, şi să continuăm să dialogăm cu elevii noștri!
Să le permitem şi să-i încurajăm să ne ghideze predarea, să ne ofere îndrumări! Ele ne pot facilita atingerea obiectivelor şi, cu siguranță, pot contribui la construirea acelui drum cu două sensuri la care făceam referire mai devreme.
Nicoleta Călinoiu, absolventă master FPSE, promoția 2017
Notă: (1) Pentru mai multe detalii, consultă https://fpse.unibuc.ro/rodawell/modelul-rodawell/starea-de-bine/
Fotografii din arhiva personală.
