Acest interviu continuă seria întrebărilor lansate din izoleta noastră educațională, interviuri despre și pentru comunitate. Ne dorim să reunim gânduri ale tuturor actorilor din educație, fie ei studenți, elevi, profesori-lideri, consilieri educaționali, psihologi sau antreprenori pentru a găsi împreună, comunitatea actorilor din educație, cele mai diverse și creative soluții cu ajutorul cărora să depășim această perioadă provocatoare.
Rândurile de mai jos sunt rezultatul unui dialog cu sens avut cu Doina Popescu, consilier școlar, care ne oferă o nouă perspectivă asupra modului în care arată viața unui profesionist din educație în mediul online. Ce putem și ce nu putem desfășura din spatele unui calculator? Ce riscuri sunt asociate consilierii în medii digitale? Se schimbă managementul timpului sau nevoile psihologice ale elevilor și profesorilor în acest nou cadru?
S.M: Pentru început, îmi puteți spune câteva cuvinte despre dumneavoastră? Unde predați/lucrați și în ce rol(uri)?
Doina Popescu: Sunt profesor consilier școlar, angajat al Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională și îmi desfășor activitatea la două cabinete de asistență psihopedagogică din două unități școlare, școli gimnaziale, dintre care una are o grădiniță, ca structură. Ca parte a responsabilităților specifice încadrării predau două ore pe săptămână Educație socială (Educație interculturală), la două clase a VI-a.
S.M: În raport cu fișa actuală a postului consilierului școlar, ce tipuri de modificări/provocări/dificultăți aduce în prim plan un moment pandemic precum cel pe care îl traversăm?
D.P: Legislația școlară din România nu are reglementări în ceea ce privește activitățile cu elevii și cu părinții în mediul online. Iar domeniul asistenței psihopedagogice prin intermediul consilierilor școlari nu face excepție. Dificultatea majoră rezidă în imposibilitatea de a acorda acest serviciu în modalitatea față-în-față, cu toate beneficiile care decurg de aici, în primul rând în ceea ce privește calitatea relației. Nu există un cod de etică în ceea ce privește consilierea școlară în online, iar acesta este un impediment major, la care se adaugă competențe profesionale limitate în raport cu noul context. De asemenea, nu există suficiente resurse. Mulți dintre colegii mei din București și din țară lucrează intens, zilele acestea, la elaborarea unor materiale educaționale. Provocarea majoră este aceea de a continua să oferi servicii de acasă, unor beneficiari care sunt și ei tot acasă. Această situație, asociată cu dinamica produsă de schimbările sociale, schimbă radical orice abordare, cu avantaje, dar, mai degrabă, cu dezavantaje și cu riscuri pe care încă nu le putem anticipa. Prin urmare, modificarea principală constă în faptul că ne limităm activitatea la partea de informare pe diverse teme de interes pentru beneficiari și la consiliere în vederea orientării școlare.
S.M: Cum s-a schimbat universul dumneavoastră profesional de când școala s-a mutat acasă? V-aș ruga să îmi răspundeți din 3 perspective: relația cu copiii, relația cu colegii și relația cu părinții.
D.P: Desfășor acum activitățile de consiliere în două moduri – la solicitarea individuală (comunicată telefonic sau prin rețele sociale) sau proactiv (transmit informații pe care le consider importante pentru elevi, părinți, profesori, în raport cu diferite aspecte – ex. igiena învățării în mediul online, soluții punctuale la dificultăți întâmpinate ca urmare a izolării sociale a „școlii de acasă”, modalități de organizare a timpului, activități ce pot fi desfășurate în familie/de către copii etc.). În prezent este mult mai facilă comunicarea cu profesorii și cu părinții decât cu elevii (aceștia sunt, momentan, „prinși” în „labirintul” creat ad-hoc de diversitatea de practici educaționale ale profesorilor în ceea ce privește învățarea de acasă). Continui să desfășor consiliere cu elevii de clasa a VIII-a și cu părinții acestora, în baza evaluărilor psiho-aptitudinale efectuate în luna februarie, pentru facilitarea deciziei cu privire la traseul școlar viitor.
S.M: Care sunt nevoile psihologice pe care le au elevii, profesorii și părinții în această perioadă? Cum putem răspunde la acestea?
D.P: Nevoile psihologice sunt … individuale, prin urmare, diferite de la caz la caz. Ceea ce constat eu este faptul că oamenii își mobilizează resursele în scop adaptativ, pentru a face față provocărilor zilnice. Unele provocări sunt existențiale – șomajul, boala, separarea părinților, situații de abuz, probleme financiare – înrăutățite de contextul actual. Alte provocări sunt generate de învățarea școlară în mediul online, dificultățile (unele noi!) de comunicare între membrii familiei, modul în care explicăm copiilor ceea ce se întâmplă, în funcție de vârstele lor. Toate nevoile umane sunt însă filtrate prin elementele-cheie ce compun tabloul acestor zile – izolarea socială și îngrijorarea legată de riscurile contaminării, în condițiile părăsirii fortuite a locuinței. Profesorii pot susține aceste nevoi, însă într-o manieră limitată. Ei fac eforturi pentru a păstra legătura cu elevii, ca un mod de a contracara parțial izolarea socială, transmit informații utile părinților și copiilor pentru a diminua îngrijorările. Însă, fundamental, absența contactului fizic cu persoanele aflate în dificultate reduce considerabil eficiența oricărui tip de suport.
S.M: Care sunt instrumentele-rețetă care par să aibă rezultate în această perioadă din experiența dumneavoastră?
D.P: Nu există așa ceva. Oamenii nu au nevoie de rețete, ci de alți oameni, de modele, de solidaritate, de forța unei autorități bazate pe profesionalism. De fapt erau chestiuni valabile și în trecut, însă cred eu că a crescut conștientizarea importanței lor. Constat cu bucurie faptul că părinții sunt mult mai deschiși în a recepta mesaje care să conducă la schimbări pozitive în ceea ce privește comunicarea în familie. Au devenit mai atenți la nevoile reale ale copiilor. Îndeosebi părinții care erau înainte extrem de ocupați manifestă o disponibilitate deosebită de a-și „redescoperi” copiii. Cu siguranță tot acest efort de parenting conștient va da roade în viitor. Deci nu „rețetele” contează, ci rezultatele.
S.M: Pe de altă parte, ne puteți împărtăși care este cea mai mare provocare pe care o trăiți?
D.P: Se pare că provocarea legată de timp pe care o aveam și în trecut persistă. Am același program (orar) al activității de la cabinete, pe care insist să îl păstrez, mai ales în condițiile în care e important să am grijă de mine pentru a putea acorda sprijin. E în continuare dificil pentru ceilalți să înțeleagă de ce nu pot răspunde la solicitări în afara acestui interval de timp, iar asta se întâmplă și pentru că regulile din online sunt percepute altfel.
S.M: Ne puteți împărtăși care sunt elementele pe care credeți că le veți păstra din această perioadă pentru atunci când ne vom întoarce la ”normal” (oricum ar arăta el și oricând s-ar întâmpla asta)?
D.P: Voi păstra modalitatea de a transmite informații scrise copiilor și părinților, sub formă de scrisori, pliante, ghiduri, pe teme de interes, prin intermediul rețelelor sociale. Deși eficiența acestor modalități de consiliere e dificil de evaluat, cred că ele pot facilita, ulterior, alte demersuri. De asemenea, îmi doresc foarte mult ca școlile să își reconfigureze opțiunile în privința învățării online și să aibă abordări organizate, unitare, coerente, ușor de accesat.
S.M: În final, dacă ar trebui să transmiteți un sfat către rețeaua cititorilor blogului nostru academic, care ar fi acela?
D.P: Nu e un sfat, este mai degrabă o invitație și anume aceea de a reflecta la câteva întrebări. Ele suscită mai degrabă imaginația, însă cred eu că răspunsurile sunt valoroase prin direcția pe care o arată. Deocamdată nu avem „căi” sigure, dar există oportunități de explorat. Iată care sunt întrebările (recomand ca răspunsurile să fie date cu o anumită frecvență, preferabil la sfârșitul fiecărei săptămâni, ca într-un fel de Jurnal al Vieții de Acum):
- Cum crezi că va arăta lumea la sfârșitul acestei pandemii? (Chiar dacă pare dificil, identifică doar aspectele pozitive, de cele negative ne vom ocupa oricum la momentul potrivit…)
- Cum crezi că va arăta viața ta? Descrie o zi obișnuită.
- Ce poți face de azi pentru ca ziua ta din viitor să arate așa cum ai descris-o?
Vă mărturisesc că sunt deja în fața primei pagini a unui caiet gol pe care încep astăzi să îl completez cu gânduri despre existența post-pandemie, în încercarea de a crea acea lume la care să îmi doresc să revin. Aleg să fie despre cum vom fi mai atenți la nevoile altora, despre cum vom integra natura în procesul didactic, despre altfel de motricitate decât cea de a tasta la calculator și despre emoții, acele emoții care nu reușesc să traverseze ecranele.
Smaranda Vlad, studentă în anul II la secția Pedagogie a FPSE, Universitatea din București
Foto credit: pixabay
