Începem seria interviurilor lansate din izoleta noastră educațională, interviuri despre și pentru comunitate. Ne dorim să reunim gânduri ale tuturor actorilor din educație, fie ei studenți, elevi, profesori-lideri, consilieri educaționali, psihologi sau antreprenori pentru a găsi împreună, comunitatea actorilor din educație, cele mai diverse și creative soluții cu ajutorul cărora să depășim această perioadă provocatoare.

Astăzi, vă invităm la un dialog cu un antreprenor în educație, Carmen Iorgulescu, coordonatoarea programului KEN Academy, program de educație antreprenorială și financiară pentru copiii din România. Următoarele rânduri scot la iveală faptul că spiritul antreprenorial, caracterizat prin flexibilitate, generare de soluții și împrietenire cu imprevizibilul, este o abilitate pe care ar trebui să o cultivăm în copiii și tinerii cu care lucrăm pentru ca lor să le fie mai ușor atunci când schimbarea îi ia prin surprindere, așa cum a făcut cu noi în ultimele zile.

S.M: Pentru început, îmi puteți spune câteva cuvinte despre dumneavoastră? Care este proiectul pe care l-ați construit, de când?

Carmen Iorgulescu: Proiectul pe care l-am construit se numește KEN Academy și a demarat în toamna anului 2012. Orele de educație antreprenorială și financiară au început în 2013, cu 18 copii, iar cifrele noastre astăzi ne spun că 3000 de elevi au absolvit programul inițiat de noi, că am organizat 460 de târguri de vânzare și am îndrumat 40 de idei de afaceri. Prin intermediul programului KEN, copiii își construiesc propriile afaceri în cadrul unor evenimente de marketare (inclusiv de vânzare), intră în contact direct cu piața, ajung să cunoască personal clienţii şi învață să lucreze în echipă. Misiunea programului este ca fiecare copil KEN să devină conştient că în interiorul său se află o multitudine de posibilități care merită să fie descoperite şi dezvoltate.

S.M: Cum s-a schimbat universul dumneavoastră profesional de când școala s-a mutat acasă? V-aș ruga să îmi răspundeți din 3 perspective: relația cu copiii, relația cu colegii/trainerii și relația cu părinții.

C.I: Primul cuvânt care îmi vine în minte este dramatic, așa consider că s-a schimbat universul meu profesional. Spun asta deoarece până într-o bună zi eram supraîncărcați, cu planuri dezvoltate până la finalul verii, fie că vorbim de programe educaționale sau tabere de vară care erau deja jumătate ocupate, iar ad litteram, peste noapte, toate s-au blocat. Este desigur vorba de momentul în care școala offline s-a închis.  A fost efectiv un moment de criză, mai ales de criză emoțională.

Ce am făcut după?  Am respirat adânc, încă o dată și încă o dată, iar apoi mi-am adus aminte cum arată viața unui antreprenor. O săptămână am resimțit o fluctuație intensă. Uneori totul mi se părea că e bine și într-o aparentă siguranță, alteori  eram îngrijorată pentru continuitatea programului, uneori mi se părea că e doar un nou context pentru noi oportunități, ca apoi să mi se pară că niciodată nu va funcționa acest program în online așa cum ne propunem. Din punct de vedere practic, ne-am reunit întreaga echipă și am început procesul de generare de soluții. Așadar, în ceea ce privește perspectiva relației cu colegele mele, pot afirma că am fost aproape unele de celelalte, încercând să găsim cea mai bună strategie. Copiii cu care lucrăm sunt fie copii care s-au înscris direct la programul nostru și participă la cursuri în afara unităților de învățământ, fie copii care au ales programul nostru drept un opțional propus de școala în care învață. În primul caz, am avut conversații cu fiecare părinte, făcând practic o nouă vânzare, explicându-le ce putem oferi în online în următoarele luni, cum putem să facem asta să se întâmple și convingându-i să rămână alături de noi. 

 Aș spune că, pornind de la situația de criză pe care o traversează umanitatea acum, ce am făcut a fost mai degrabă să declanșăm un proces de conștientizare, atât în noi înșine, cât și în rândul părinților, și să reflectăm la impactul pe care-l au  educația financiară și spiritul antreprenorial în depășirea unei situații provocatoare ca aceasta.

În relația cu școlile private, principalii noștri parteneri, aș putea afirma că este un dans, în care fiecare dintre noi avansează cu câte un pas. Modul de supraviețuire în care au intrat acestea ne-a afectat, deoarece școlile au luat decizia de a furniza exclusiv materiile de bază precum matematică, română și limbi străine, iar cursurile opționale să fie complet suspendate. Din fericire, câteva școli au început să ia în considerare redeschiderea cursurilor opționale în mediul online, după vacanța de primăvară. Suntem într-un permanent dialog. De asemenea, căutăm soluții și pentru schema de plată, care trebuie adaptată randamentului mai scăzut al educației online, dar și dificultăților financiare ale părinților. 

 În relația cu copiii, cred că poza de mai jos vorbește de la sine. Aceștia sunt foarte receptivi, vor mai multe sesiuni, pun întrebări, ne arată nouă ce funcționalități au descoperit la platformele pe care le folosim, se bucură că ne văd din comoditatea sufrageriei lor, însă ne mărturisesc că le e dor de școală și agitație, dar și de îmbrățișările noastre. 

                          

S.M: Care sunt instrumentele-rețetă din online care par să aibă rezultate în această perioadă din experiența dumneavoastră?

C.I: Nu am o experiență vastă în învățarea online, poate și pentru că nu cred că se pot atinge aceleași rezultate în învățarea online la fel ca atunci când faci cursuri în offline, mai ales pentru categoria de vârstă cu care lucrăm, cea de 8-12 ani. 80% din ceea ce propunem noi în programul KEN este experiențial, acest concept fiind foarte greu de transformat și de mutat în mediul virtual. Sesiunile de educație online modifică foarte mult procentul de spontaneitate, intuiție, creație pe loc.

 Cu toate acestea, din experiența sesiunilor online din ultimele două săptămâni, am descoperit că un lucru care funcționează este să faci ”engagement” concret cu copiii chiar dinainte de a începe sesiunea de curs, de exemplu, trimițându-le un filmuleț de 2 minute pe care ei să-l parcurgă singuri sau un mesaj, o întrebare la care ei să se gândească. Un alt ingredient secret, dacă l-aș putea numi astfel, este o structură în care, după fiecare 5-7 minute de discuție, copiii să fie provocați la un exercițiu practic, pe care ei îl pot face individual sau împreună, în breakout rooms, funcționalitate posibilă a platformei Zoom. Noi punem în centru verbul ”a face” (learning by doing). Cu cât elevul este mai implicat într-o sarcină, cu atât învață mai mult. Iar tu ca trainer, cu cât faci sau vorbești mai puțin la curs, cu atât ești un trainer mai bun. Cred că e foarte important să ne schimbăm noi și să le schimbăm și copiilor perspectiva pentru că, în realitate, foarte multe exerciții de echipă, precum Marshmallow Challenge, pot fi făcute și din spatele unui ecran.

S.M: Pe de altă parte, ne puteți împărtăși care este cea mai mare provocare pe care o trăiți? Care este solicitarea cea mai neobișnuită din punct de vedere profesional pe care ați primit-o în ultimele săptămâni?

C.I: De departe cea mai mare provocare pe care o trăiesc este faptul că un proiect pe care l-am construit timp de 7 ani și care ajunsese într-o stare de așezare, de stabilitate, din care nu părea posibil decât un parcurs ascendent, s-a topit, baza și structura sa devenind inoperante. 

E la fel de provocator pentru noi să le explicăm celor din jur că, deși educația antreprenorială este clasificată drept un opțional, ea este mult mai mult. Să știi cum să economisești niște bani, să știi cum arată un buget personal, să fii responsabil cu resursele pe care le ai nu este opțional, este complet obligatoriu. Să fii antreprenorul propriei tale vieți este principala necesitate pe care o resimțim cu toții astăzi, ca adulți, așadar, de ce să nu-i formăm și pe copii în acest sens?

Neobișnuit și obișnuit….de fapt sunt fațete ale aceleiași monede. Până la urmă, ce la un moment dat ni se pare neobișnuit, peste ceva timp pare absolut firesc. Este doar o problemă de timp și de conjunctură pentru a ne schimba perspectiva. 

Uite un exemplu real din ianuarie, când am fost în vacanța de ski. Ne-am întâlnit la mijloc de drum, în Italia, o gașcă de prieteni vechi, locuind în diverse colțuri ale lumii: România, Elveția, USA, Luxembourg. Prietenii din străinătate mi-au sugerat să lansez KEN online, astfel încât să poată participa și copiii lor. A fost doar o cerință ”neobișnuită” care a generat o serie de glume. Acum, în martie, la doar două luni distanță, pare cel mai ”obișnuit” și normal plan de acțiune, ca o gură de aer proaspăt.

S.M: Ne puteți împărtăși care sunt elementele pe care credeți că le veți păstra din această perioadă pentru atunci când ne vom întoarce la ”normal” (oricum ar arăta el și oricând s-ar întâmpla asta)?

C.I: Din punctul meu de vedere, ”normalul” nu va mai arăta la fel după această perioadă care va produce foarte multe transformări în noi și în felul în care gestionăm relațiile cu ceilalți și cu noi înșine. Cred că va avea loc o nouă prioritizare a ceea ce este cu adevărat important pentru fiecare dintre noi.  Îmi place să cred / să sper că vom păstra un consumerism mai scăzut, o mai mare valorizare a firescului, a ieșirilor în natură în defavoarea spațiilor închise.

În ceea ce privește programul nostru educațional, deși pare greu de crezut pentru mine în acest moment, ne vom centra atenția și resursele asupra creării unui produs de educație financiară și antreprenorială online, lucru pe care nu l-am fi făcut atât de rapid înainte, deoarece eram într-o zonă de confort. Însă, dacă universul ne-a lansat noi provocări prin care să ieșim din zona de confort, KEN Academy cu siguranță le va accepta și le va duce la bun sfârșit.

S.M: În final, dacă ar trebui să transmiteți un sfat către rețeaua cititorilor blogului nostru academic, care ar fi acela?

C.I: Sfatul meu este să creați în permanență, să inovați, pentru că, din punctul meu de vedere, de mult ne-au fost trase niște semnale de alarmă legate de mutarea în mediul tehnologic a multor domenii profesionale, inclusiv cel educațional. Și poate că, dacă am fi acordat mai multă atenție semnelor din jur, am fi fost mai pregătiți astăzi. 

Iar dacă este un sfat pe care chiar îmi doresc să îl transmit tuturor, inclusiv mie, este acela să nu disperăm, să avem curaj și să încercăm să găsim oportunitățile ascunse în spatele acestei crize, pentru că atunci când se dărâmă ceva, se creează spațiu pentru a construi ceva nou. 

În speranța că ați avut un moment de reflecție, o secundă de ”aha” sau măcar un sentiment de relaxare pentru că ați înțeles că tuturor ne este greu să ne adunăm energia și să avem dispoziția necesară de a ne reinventa în această perioadă, noi vă împărtășim că adunăm deja de la mai mulți oameni-resursă noi răspunsuri care par să ne creeze din ce în ce mai multe întrebări.

Smaranda Vlad, studentă în anul II la secția Pedagogie a FPSE, Universitatea din București

Foto credit: pixabay