Motto: ,,Nimeni nu invită pe nimeni la un pahar de tăcere, dar paharul de vorbă la care unii îi tot invită pe ceilalți s-a umplut de mult. (…) Nimeni nu te învață cum să taci, cum să taci cu sens și tăcerea ta să exprime inexprimabilul.” (Iulian Tănase)
Ce înseamnă tăcerea pentru mine?
Întotdeauna am crezut că oamenii devin mai atenți la ceea ce spun atunci când încep cu o poveste personală, cu o poveste în care îmi dau voie să fiu vulnerabilă. Nu știu dacă este adevărat, dar atunci când îmi dau voie să vorbesc despre mine în fața lumii pot marca, de fapt, o victorie (chiar dacă ceilalți, poate, nu mă ascultă). Sau un act de curaj. Sau un moment (parte din proces) de acceptare și de integrare a tuturor părților mele.
Revenind, această poveste s-a conturat în jurul vârstei de 3 ani, când părinții mei au hotărât că era vremea să merg la grădiniță. Au fost printre primele lor hotărâri care m-au bucurat cu adevărat. Mi-a plăcut mult acolo, mai ales că doamna educatoare își exprima mereu aprecierea față de mine. Un singur lucru o încurca foarte tare, la fel și pe părinții mei: faptul că vorbeam mult. Eram locvace. Sau guralivă, cum spuneau părinții, care pândeau ora de culcare pentru a avea un moment de liniște. Un timp, s-au consolat cu ideea că e doar o fază, că va trece. Dar n-a fost așa. Am fost un ,,casetofon stricat” până când am ajuns la facultate și am învățat să nu-mi mai fie tăcerea inconfortabilă. Până atunci, în orice discuție, umpleam tăcerea, fără să știu, de fapt, că prin tăcere ,,se creează spațiu pentru învățare și descoperire”.(Stanier, 2017, p. 39) Acum, fiind prietenă cu tăcerea, îmi dau voie atât mie, cât și persoanei din fața mea să caute și să afle răspunsuri. Acum, după mult timp, știu să fiu tăcere la momentul oportun și nu mai caut să ofer grăbită sugestii sau să înșir cuvinte multe, de multe ori și fără rost.
Așadar, este esențial să știi (când și cum) să taci, să-ți faci timp să taci și să asculți, dar, mai ales, să nu te jenezi de tăcerea ta, deoarece toate acestea fac parte, în mod paradoxal, dintr-o artă numită arta comunicării.
Cum se raportează ceilalți la tăcere?
Tăcerea poate fi un răspuns venit fie din partea noastră, fie din partea persoanei cu care discutăm, deci bilaterală. Am întrebat 5 persoane ce înseamnă pentru ele tăcerea, atunci când ea intervine într-o discuție și multe dintre ele au subliniat ideea tăcerii ca fiind o experiență neplăcută, inconfortabilă.
- M., 27 de ani
,,Tăcerea înseamnă o barieră într-o discuție, un impediment și un factor care nu favorizează dezvoltarea comunicării.”
- V., 22 de ani
,,Dacă tăcerea vine din partea unei alte persoane, mă face să mă gândesc la 2 variante: fie ceva este greșit din partea mea și persoana așteaptă o reacție de la mine, fie persoana este dominată de o ideație periferică și are un moment de scăpare, îi trec prin minte gânduri fără un scop anume și nu este prezentă, aici și acum. Atunci când tăcerea vine din partea mea, probabil mă incomodează ceva sau efectiv am un blocaj și nu știu ce să spun, și atunci mă simt prost, încep să am ruminații cu privire la asta. Oricum, în ambele situații, tăcerea îmi creează un oarecare moment de stres și la nivel cognitiv, și la nivel afectiv.”
- R., 23 de ani
,,În general, încerc (sunt recruiter) să îi las omului timp de gândire sau spațiu. Uneori, chiar și oamenii cu experiență, au nevoie de un timp de gândire/tăcere și încerc sa respect asta. Nu întotdeauna reușesc, deoarece sunt grăbită și uneori simt nevoia să umplu acel gol.”
- I., 24 de ani:
,,Tăcerea în conversație, pentru mine, înseamnă că pot să am timp sa mă ascult pe mine și pe celălalt în același timp. Înseamnă confort, mai mult decât atunci când vorbesc și mai mult timp de reflecție. Simt că pot sa cunosc un om mai mult atunci când tac decât atunci când vorbesc.
Ma simt confortabil și când tăcerea e de ambele părți, îmi place sa mă conectez cu celălalt din priviri sau fizic, iar de multe ori mă simt mai bine așa decât atunci când conversez.”
Exercițiu de reflecție
Tu cum te simți, în timpul unei discuții, atunci când faci loc tăcerii? Dar atunci când tăcerea vine din partea interlocutorului?
,,Obișnuiește-te cu tăcerea”
Michael Bungay Stainer vorbește, în cartea sa ,,Coaching zi de zi” (2017), despre efectul pe care îl pot avea uneori întrebările adresate de către coach în timpul unei ședințe, respectiv tăcerea. Ea apare atunci când interlocutorul se gândește, deci caută un răspuns. ,,Într-un astfel de moment, în creierul său, se formează noi căi neuronale și, prin aceasta, are loc o creștere a capacităților și potențialului său.” (Stainer, 2017, p. 139).
Atunci când interlocutorul se gândește, este esențial să primească, din partea coach-ului, timp, răgaz și liniște pentru a-și prelucra gândurile, pentru a găsi răspunsuri. Această liniște sau tăcere este, de fapt, o abilitate, o practică foarte importantă pe care coach-ul ar trebui să și-o însușească, în pofida faptului că poate crea, la început, disconfort din partea ambelor părți implicate în proces. Stainer definește tăcerea ca fiind ,,o măsură a succesului” și oferă, pentru viitorii coach, următoarea sugestie (2017, p. 141):
,,CÂND SE ÎNTÂMPLĂ ASTA…
Când am pus o întrebare și celălalt nu vine cu un răspuns în următoarele secunde…
ÎN LOC SĂ…
Umplu tăcerea cu încă o întrebare sau cu aceeași întrebare formulată altfel, cu o sugestie sau cu alte cuvinte fără rost…
VOI …
Respira, rămâne deschis și voi păstra tăcerea pentru încă trei secunde.”
Astfel, ,,tăcerea coach-ului creează spațiul în care clientul îşi poate desfăşura sau dezvălui cadrul de referinţă şi îşi poate explora teritoriul personal. Aidoma unei pompe, tăcerea creează un soi de „vid” care va „aspira” exprimarea profundă a clientului, permiţând ieşirea la suprafaţă a reflecţiei şi a dialogului său personal.” (Metasysteme Coaching, 2013, paragaf 17)
Însă, pentru a păstra această tăcere, fiecare coach este nevoit să își dezvolte o liniște interioară, adică să nu se lase copleșit de vocile sale lăuntrice legate de direcțiile clientului, de opțiunile și soluțiile sale, mai mult decât atât, să nu judece abilitățile clientului sau să devină grăbit în a trage concluzii. (Metasysteme Coaching, 2013)
Î: Ce știi să faci?
R: Să rămân în liniște, alături de client.
Într-adevăr, să știi să-ți păstrezi tăcerea în momentele în care clientul se gândește și caută un răspuns, poate fi o super-putere și, atunci când ea lipsește, coach-ul se poate antrena pentru a o obține. Dar când ne folosim de această super-putere? E foarte important să știm dacă ,,acum este momentul” sau dacă nu este încă. În coaching, tăcerea trebuie să vină la momentul oportun (Cardon, 2018). Așa cum susține și Alain Cardon, ,,a ști așadar să alegi momentul oportun pentru a interveni face parte integrantă din arta coaching-ului. Vorbim în acest caz de o <<intervenție pertinentă>>.” (Cardon, 2018, p. 136).
Din punctul meu de vedere, tăcerea este esențială, în special atunci când îi adresăm clientului întrebări despre felul în care se leagă postura sa de un anumit subiect, felul în care se simte sau gândește. La fel de important este, în calitate de coach, să observăm, la rândul nostru, când folosește clientul tăcerea, care este limbajul său corporal, ce emoții transmite, deoarece toate acestea pot fi un feedback de real ajutor pentru noi. Fiind la capitolul ,,ghid de bune practici”, aș puncta aici și importanța informării clientului de către coach, în etapa contractării, a faptului că va folosi tăcerea ca instrument.
Tăcerea este un instrument fundamental în coaching, dar dincolo de asta, este necesar să o folosim ca instrument pentru a comunica cu sinele nostru. Bob Edelstein, psihoterapeut din SUA, scrie în Psychology Today că tăcerea, privită ca spațiul din conversație, dintre schimburile verbale, ne permită să le asimilăm în psihicul nostru, care mai departe ne ajută să descoperim mai multe despre propria persoană, să luăm în calcul aspecte până atunci ascunse ale personalităţii noastre și, de asemenea, să ne „reconfigurăm”, dacă dorim asta. Din aceste puncte de vedere, tăcerea devine o importantă unealtă de comunicare cu sinele nostru.
Bibliografie
- Cordon, A. (2018). Dicționar de coaching comentat. București: Editura B.M.I.
- Metasysteme Coaching (2013). Silence in Professional Coaching. Retrieved January 26, 2020, from Metasysteme Coaching: https://www.metasysteme-coaching.eu/english/silence-in-professional-coaching/
- Stanier, M. (2017). Coaching zi de zi: spune mai puțin, întreabă mai mult și schimbă pentru totdeauna felul în care conduri. București: Publica.
- Tănase, I. (2015). Teoria tăcerii. București: Herg Benet.
Mihaela Tătucu, masterandă, anul al II-lea, Învățare, Inovare și Coaching în Educație, FPSE
Excelent. Multi se vor regasi aici.