Dacă ai citit până acum The Inner Game of Tennis de Timothy Gallwey, e posibil ca mesajul de mai jos să îți pară cunoscut. Indiferent dacă îți pare sau nu, lasă deoparte alte gânduri și citește următoarele rânduri:
Când plantăm un trandafir în pământ, observăm că acesta este mic, dar nu îl criticăm pentru că nu are rădăcină sau nici măcar tulpină. Îl tratăm ca pe o sămânță, oferindu-i apa și îngrijirea necesare unei semințe. Când se ivește pentru prima dată din pământ, nu îl condamnăm pentru cât de imatur și de subdezvoltat este și nici nu îi criticăm bobocii pentru că nu sunt deja deschiși de cum apare. Stăm și ne mirăm, observând procesul ce ia loc și îi oferim micii plante îngrijirea de care are nevoie în fiecare etapă a dezvoltării sale. Un trandafir este un trandafir, din momentul în care acesta există ca sămânță și până se ofilește. În tot acest timp, înăuntrul lui, el cuprinde întregul lui potențial. Pare să fie tot timpul în proces de schimbare și, cu toate acestea, în fiecare moment, este perfect așa cum este.
Crezi că ai putea să faci o paralelă între rândurile de mai sus și acțiunile tale? Sau deja ai făcut-o în timp ce citeai?
Dacă ești profesor, bănuiesc că te-ai gândit la elevii tăi, cei care sunt acum acasă și cărora, cel mai probabil, le predai de la distanță pentru că, pe lângă oricare alte motive ce pot fi găsite de alți oameni, pur și simplu, ție îți pasă. Dacă nu ești profesor, bănuiesc că te-ai gândit la cum ar trebui să trateze lumea, în general, copii.
Eu m-am gândit la elevii mei. Pe deasupra, am început și să reflectez asupra practicii mele profesionale și să mă întreb dacă nu cumva i-am criticat pentru ceea ce sunt sau pentru că răspundeau, acționau și reacționau în modul lor caracteristic. Din păcate, chiar dacă de cele mai multe ori am făcut-o doar în gând, trebuie să recunosc că i-am criticat și judecat. Și tu? Ce să faci, suntem oameni..
Suntem oameni, și eu, și tu, și toată lumea, și suntem sortiți greșelii. Nu? Tind să cred că sunt câțiva filozofi care mă susțin. Asta nu înseamnă, totuși, că trebuie să repetăm aceste greșeli la nesfârșit. Tot în calitate de oameni, ne reparăm greșelile conștientizate, de multe ori subliniate de alții, și ei tot oameni, și ne apucăm să facem greșeli noi, sperând să nu le mai repetăm pe cele vechi. În caz că e neclar, acțiunea din urmă implică să și învățăm din acele greșeli, poate chiar și din greșelile altora.
Oamenii normali învaţă din propriile greşeli; oamenii deştepţi învaţă şi din greşelile altora. (Jerome K. Jerome)
Te întrebi unde vreau să ajung cu asta? Imediat.
Eu, personal, sunt de acord cu adepții constructivismului, cei care privesc copilul ca pe o floare ce are nevoie de susținere pentru a se dezvolta și înflori, însă acest articol nu este menit să fie o lecție de pedagogie.
Acest articol are intenția de a îți atrage atenția asupra ta și, mai ales, asupra trandafirului din tine, oricât de siropos ar suna.
Cât de des ți se întâmplă să îți aplici o doză „sănătoasă” de autocritică, să îți judeci faptele ca fiind bune, rele și nu numai și să le lași, chiar și pentru un scurt moment, să te definească?
Revin cu un citat din rândurile de mai sus, numai că, de data acesta, te rog să îl citești ca și cum ar fi despre tine – Pare să fie tot timpul în proces de schimbare și cu toate acestea, în fiecare moment, este perfect așa cum este.
Ce vreau să îți transmit este că e în regulă să te îndoiești de tine – asta înseamnă că vrei să fii bun la ceea ce faci, numai că important este ce faci cu această îndoială. Dacă ai trecut prin asemenea momente, bănuiesc că ai remarcat deja unde ai greșit sau ce anume nu a funcționat în modul în care îți doreai (observă, te rog, că nu folosesc termenii „bine” sau „rău” deoarece, în contextul de față, acestea ar fi judecăți de valoare, iar valoarea unui om este incomensurabilă). Tot ce poți să faci este să corectezi cu ce îți stă în putere, iar dacă simți că puterea îți este limitată, cere ajutorul altor oameni – chiar dacă fiecare este unic, ne asemănăm mai mult decât am vrea sau crede.
Țin să menționez că greșeala, din punctul de vedere al Dicționarului Explicativ Român din 2009, este o faptă, acțiune etc. care constituie o abatere (conștientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere); eroare; (concr.) ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte, acțiuni etc.
După logica mea, dacă greșeala este abaterea de la adevăr, corectarea acesteia ar însemna reîntoarcerea la ceea ce este adevărat, iar Nicolae Iorga ne spune că „oamenii n-au găsit un alt drum spre adevăr decât greșeala”.
Astfel, te îndemn: lasă deoparte critica și permite-ți să greșești, să te corectezi, să te dezvolți, să te schimbi și să evoluezi! Permite-ți să fii tu!
Toți greșim, căci suntem oameni, iar când greșeala este privită ca atare și acceptată așa cum e, începe un proces de schimbare rapid și natural, asemeni trandafirului care, deși poate fi considerat perfect în orice moment, el continuă să se schimbe, așa cum simte, pentru a ajunge, cel mai probabil, la adevărul existenței sale.
Irina Anfile, masterandă, Învățare, inovare și coaching în educație, anul al II-lea
Foto credit: pixabay
