Prima sută: nu de ani de la Marea Unire, nu de lei sau de cărți, nu de case, mașini sau de movile (așa cum există, lângă Prut, în Republica Moldova), nu de oi ca în problemele de matematică, ci de articole! Articole publicate pe sucitoruldeminti.ro, adică, probabil, primul și singurul blog academic românesc construit în jurul unui curs! E vorba de un hub educațional care adună contribuții de la studenți sau absolvenți ai diferitelor programe ale Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, de la profesorii lor și de la alți specialiști în educație.
De ce ar merita să scrii pe blog tocmai despre blogul respectiv? De ce să fie blogul subiect de articol? Pentru că, în acest caz, este un exemplu de practică educațională funcțională; blogul este o prelungire a cursului, ne adună ideile într-un altfel de mod, nu doar prin discuțiile pe care le avem la ore, ne scoate dintre pereții de facultate și ne poartă părerile în lumea mare. Acest blog este o activitate de învățare, care a generat o comunitate unită în jurul ideii de a face lucrurile mai bine în educație. Adică, o comunitate care își sucește mintea reflectând la cum se poate și altfel, la cum să ieșim din rutina unor obiceiuri educaționale ruginite de nefuncționalitate.
Sună frumos, nu? Eu cred că da. Aproape 30 de autori care mi-au fost sau îmi sunt studenți au scris articole, fiecare după priceperea proprie, învățând din mers, din feedback-ul primit, din comentarii. Lor li s-au adăugat câțiva dintre profesorii lor precum și alți prieteni întru educație, din diferite școli sau colțuri ale lumii. Toți s-au transformat în autori de articole, fiind îndreptățiți să o facă, căci toți fac sau studiază educație.
Iată, deci, un prim atu important al blogului: pe sucitoruldeminți.ro, vorbesc oameni care au ceva de spus în domeniu, o fac în cunoștință de cauză și cu respect. Da, cu respect față de educație, cu înțelegere și cu dorința de a ajuta, nu doar de a critica.
Apoi, un alt element notabil este faptul că acest blog e o acțiune colaborativă, nu e un monolog de expert. Firește, pentru mine, varianta unui blog de autor, ca platformă de promovare a propriilor idei pedagogice în spațiul public, ar fi fost mult mai facil de gestionat. Dar nu acesta a fost scopul prezentei inițiative. Scopul a fost unirea de minți deștepte, curioase și interesate de educație pe care le întâlneam an de an; dorința de a-i face să se întâlnească pe acești studenți de la diferite programe de studiu – care nu se cunoșteau între ei, dar împărtășeau idei și perspective – a fost motorul care a pus ideea în practică.
Reunind mai multe voci, blogul nostru respiră diversitate: de preocupări, stiluri, teme abordate, vârste. Autorii sunt studenți la licență, master, doctoranzi, absolvenți, profesori debutanți sau experimentați – de engleză, română, muzică, matematică, educație civică etc.- consilieri, cercetători, consultați, scriitori, specialiști în alte domenii, dar interesați de educație.
Creativitatea lor colectivă e infinit mai valoroasă decât cea individuală. Așa se face că articolele blogului abordează o varietate de teme; se vorbește despre învățare socio-emoțională, despre muzică în școală, educație prin teatru sau ”prin tranșee”, despre emoții desenate, empatie, ”critică, evoluție, pedagogie”, entuziasm, conectare, bucle conceptuale, trusă de unelte, brainstorming, strategii de coaching din sala de scrimă, despre clasa pregătitoare, învățământul din alte spații, liceul pedagogic, amintiri de la începutul carierei, despre puterea cuvântului în transferul ideii, roboți, profesorul lider și multe, multe altele.
Ce mai e frumos la blogul acesta? Faptul că toți suntem voluntari, că ne unește plăcerea de a gândi și scrie lucruri despre educație; faptul că ne bucură ceea ce facem, că nu avem buget decât de entuziasm, că nu facem publicități mascate și nu avem interese comerciale ascunse. Avem în schimb creativitate, energie și dorința de a împărtăși.
Credeți că e ușor să ”crești” o astfel de comunitate? Ei bine, nu este! Au existat oare momente când am rămas foarte puțini în jurul ideii, când s-au ciocnit orgolii, când feedback-ul primit a fost digerat cu dificultate? Da, au fost! Au existat inabilități de coordonare, insistențe obositoare pentru cel care se ambiționa să păstreze idea vie, am avut pierderi de entuziasm în echipă, minunate intenții de dezvoltare care n-au trecut proba faptelor și au rămas doar declarații? Da, au existat! Dar, de fiecare dată, au apărut și surprizele în contrapondere: energii proaspete de la o nouă promoție de studenți la Master, dovezi reconfirmate de seriozitate și conștiinciozitate, schimburi de idei, mii de vizualizări nesperate și neanticipate, citări și preluări pe site-uri onorante, comentarii sincere de susținere, confirmări și compatibilități mărturisite de idei. Adică, mici bucurii… de bloggeri care țin comunitatea vie, chiar dacă aceasta are geometrie variabilă.
Așadar, nu e ușor, dar e frumos! În fapt, nimic creativ în educație nu e ușor! Tot ce e altfel, tot ce iese din tiparul cărții, al manualului, dintre pereții clasei, necesită pregătire, efort, insistență din partea tuturor celor implicați. Și, în cazul acesta, cei implicați sunt mulți. Toți merită un gând bun, o mulțumire și o felicitare pentru contribuția la această bucurie didactică!
Anca Nedelcu – profesor, Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Foto: pixabay.com
