„Cum a devenit Canada o superputere a educației”¹ este titlul unui articol publicat de BBC News, apărut în august 2017. Citindu-l, ești imediat convins să te oprești asupra lui, în căutarea unei rețete a succesului, sau măcar pentru a-ți nota cele câteva ingrediente care ar putea da savoare și sistemului nostru de învățământ.
Astfel, aflăm de la Sean Coughlan, cel care semnează articolul, că țara nord-americană s-a aflat în top 10 la cea mai recentă testare PISA, ocupând, într-adevăr, poziții fruntașe în 2015. Aceasta s-a clasat, în urma ultimelor examinări, pe locul 10 la matematică, pe 3 la citire și pe poziția a 7-a la științe.
Aceste poziționări denotă, fără îndoială, faptul că aici se află elevii ce se numără printre copiii cei mai bine pregătiți din lume. Tot acest articol ne vorbește și despre încercarea membrilor OECD (Organisation for Economic Cooperation and Development), cei care se ocupă de testările PISA, de a-și explica acest succes înregistrat de canadieni. Una dintre concluziile la care se ajunge în această privință este modul în care este organizat sistemul de educație al acestei țări. Se vorbește în acest sens despre rolul limitat și, uneori, chiar inexistent jucat de către guvernul federal în educație. Așadar, o descentralizare reală, nu un simulacru!!!
În plus, este luat în calcul și numărul mare de imigranți care se află pe teritoriul Canadei. Mulți tineri canadieni (mai mult de 1/3) aparțin unor familii în care ambii părinți provin din alte țări. Mai mult decât atât, copiii din familiile recent sosite par să se integreze imediat, ajungând rapid la performanțe academice similare colegilor cu mai mulți ani de școlarizare în acest sistem.
Foarte interesant, ne spune același autor, este faptul că, analizate separat, rezultatele la testările PISA ale provinciilor ce compun Canada sunt cu atât mai surprinzătoare, ajungându-se la concluzia conform căreia, dacă ar concura individual, mai multe astfel de provincii s-ar clasa foarte sus. Trei dintre ele, Alberta, British Columbia și Quebec, s-ar afla în top 5 în ceea ce privește științele, alături de Singapore și Japonia.
Deci, care este ingredientul lor secret?
Andreas Schleicher, directorul educațional al OECD, consideră că acesta este tema echității canadiene, o trăsătură care unește, care oferă coerență la nivel național, în ciuda diferențelor ce țin de politicile educaționale din diferitele provincii. Tot ea, echitatea, ne permitem noi să extrapolăm, îi aduce împreună pe elevii cu orizonturi culturale atât de diferite. Există un simț puternic pentru corectitudine și egalitate de șanse, elemente extrem de vizibile în performanțele academice remarcabile ale copiilor-migranți.
Se pare că, spre deosebire de țara noastră, Canada nu este țara contrastelor. În România avem câțiva olimpici remarcabili, cu care, pe bună dreptate, ne mândrim, dar avem mulți alți copii (foarte mulți, din păcate!!!) care sunt analfabeți funcțional, care nu merg la școală din cauza sărăciei, sau care abandonează școala din diverse alte motive, factorul motivațional în învățare fiind unul dintre aceste motive.
Cei de la BBC ne informează însă că, mai degrabă decât a fi o țară a extremelor, rezultatele elevilor canadieni demonstrează o medie foarte înaltă, cu diferențe nesemnificative între copiii din medii avantajate și cei din cele dezavantajate. Comparativ cu țara noastră, ce spun statisticile?!!!!
Experiența canadiană
Dorind să aflăm și cum se prezintă sistemul educațional canadian din interior, am apelat la Madeleine Tinteia², în trecut prezentatoare și producătoare la TVR Iași, TVR 3 și Radio Iași, activând și în învățământ în România, actualmente, o canadiancă în devenire. Miss Maddy, cum o numesc azi elevii ei, căci încearcă să-și câștige un loc, credem noi, binemeritat, în sistemul de învățământ din țara care a adoptat-o, a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări, prezentate mai jos.
1.Sdm: Cum ai defini, în câteva cuvinte, sistemul de educație din Canada şi ce îl deosebește de cel din România?
MT: INVESTIȚIE: în oameni, în logistică, în formare, în școli, în sistem. Din păcate, lucrurile nu stau la fel și în România, unde investiția în educația este minimă.
2.Sdm: Articolul BBC despre care îți vorbeam face referire la echitate, la egalitatea de șanse ca fiind ingredientele cheie ale succesului de care se bucură sistemul lor de educație. În ce măsură sunt aceste elemente vizibile din interior? Dacă e posibil, oferă-ne, te rog, mai multe detalii!
MT: Echitatea – egalitatea reprezintă principii care mă definesc. Am o mare problemă când nu sunt tratată în acest mod. Ca profesor în România, eram un fel de paria al societății, un element văzut ca fiind bizar, aș putea spune. Echitatea se referă atât la relația elev-profesor, cât și la cea profesor-profesor-director sau supervizor. Nu însă la egalitate. Există o limită între cele două, nu sunt sinonime. A fi echitabil înseamnă a respecta omul de lângă tine, a fi permanent disponibil să găsești varianta corectă, ceea ce se întâmplă în Canada, mai ales în relația profesor-elev. A fi egal înseamnă să ne regăsim pe același fundament, pe aceeași scară, ori trebuie să avem și o ierarhie și e necesar ca elevii noștri să înțeleagă DE CE e de trebuință. În schimb, flexibilitatea cu care se implementează ideea echității îmi pare interesantă în Canada. Elevii respectă profesorii chiar și când nu sunt interesați de orele respective. E drept, există și foarte mulți Teacher Aides care sunt cu ochii în 4 și intervin în procesul de învățare, ei fiind facilitatorii și ajutoarele profesorului principal. Egalitatea însă privește categoriile de profesori, supervizorii și pe toți ceilalți care sunt implicați în educația copiilor. A fi tratat în mod egal înseamnă că, măcar aparent, e necesar să ai o atitudine prin care nu discriminezi. Îmi place multiculturalismul de care ne bucurăm în Canada. E confortabil. Suntem, cumva, OBLIGAȚI să fim egali, chiar dacă nu suntem. Măcar pornim de la aceleași considerente… .
3.Sdm: Reprezintă migranții plusul de valoare la care face referire articolul?
MT: Hhhmmmm, din experiența de până acum nu aș spune că imigranții sunt mai bine sau mai puțin bine văzuți. Canada e compusă doar din elemente care s-au format în alte sisteme de învățământ, până la un punct. Cred că e important să facem o referire aici și la vârsta elevilor: una este un elev până în clasa a 4-a și alta e un adolescent de liceu care vine la școală în Canada în ultimii ani de studiu… imigranții au însă, și aici sunt de acord cu cele susținute de articolul la care facem referire, ceva în plus față de canadieni: o oarecare dispoziție spre a accepta dificultățile și niveluri înalte de anduranță: la stres, la mediu, la cultură, la țară, la climă, la limbă. Ei sunt astfel și cei mai flexibili, căci trebuie să se adapteze, să se integreze. Nu știu dacă sunt mai valoroși. Ce pot observa însă este ca sunt bine pregătiți în țările de unde vin și, de multe ori, nu își găsesc locul într-o societate care plasează foarte simplu oamenii pe piața de muncă: elevii nu se îndreaptă spre facultăți și colegii…doar un mic procent, un destul de mare procent se mișcă între mediocritate-linia de plutire – satisfăcător. De atât e nevoie însă pentru ca o societate să funcționeze bine și de forță de muncă. Au nevoie de forță de muncă, de meserii precum instalatori, constructori, mecanici, etc. Mai departe, cei care au aptitudini și vor mai mult se vor îndrepta către studii superioare după liceu. Și cei care finalizează astfel de programe de studiu sunt cei care vor avea poziții de top. Sunt și chestiuni financiare la mijloc. Urmează un asemenea nivel superior cine este dispus sa plătească sau cine vrea să se îndatoreze vreo 15 ani pentru a plăti, apoi, împrumutul luat de la bănci. Diferența este că, din salariu, poți, mai apoi, să-ți plătești studiile și să și trăiești decent. Imigranții sunt, în genere, bine pregătiți; nu au însă mereu parte de succes, nu imediat cel puțin, tocmai pentru că ei candidează pe poziții cot la cot cu nativii și există limite, nu doar lingvistice. Dar sunt cu desăvârșire valoroși prin capacitatea cameleonică de a se adapta în orice situație.
4.Sdm: Ce studiezi acolo şi în ce scop? Reprezintă un domeniu nou sau o continuare/aprofundare/echivalare?
MT: Încă nu studiez. Mă mai gândesc… lucrez ca Teacher Aide încă, cea mai de jos poziție în învățământ, pentru că nu mi-am terminat verificările documentelor de studii din țară. După aceea, profesorii din România sunt trimiși să mai studieze vreo 2 ani….eu am fost și foarte ocupată cu un doctorat început în țară la „Al. I. Cuza” Iași, în cotutelă cu Université Paris Est- Créteil, ceea ce îmi mănâncă foarte mult timp. Am și lucrat între timp ca Teacher Aide la școală, cu copii cu sindrom Down și ca tutore de franceză. Scurte colaborări pe Business Development și formator într-un proiect francez, pentru persoanele care lucrează cu persoane cu dizabilități îmi cam iau tot timpul, să fiu sinceră.
5.Sdm: Ce ai putea să ne spui despre ciclurile de școlarizare?
MT: Colegiile, universitățile, se plătesc, după cum am precizat deja. Plătești pentru un act de educație sperând că o să ai o mai bună posibilitate în viitor. Lupți, la fel ca peste tot. Nu ai nicio siguranță că vei găsi un post mai bine plătit, dar încerci.
6.Sdm: Dar despre profesori? Criterii de selecție, formare continuă, implicare, salarizare, relaționarea cu elevii sau studenții şi părinții lor?
MT: Selecția personalului merge mult pe așa-numitele „recomandări”. Contează mult să ai un network. Ca imigrant, asta îți lipsește. E greu. Ca formare continuă, nu există foarte multe diferențe, există PD (Personal Development) Day, nu se face școală când profesorii participă la formări. Implicarea e strict pe specializarea ta, există mult ajutor din partea personalului specializat adițional, salarizarea este nu bună, ci FOARTE BUNĂ! Un profesor aici câștigă bine, mult mai bine decât majoritatea, și nici nu știu dacă de aici vine totuși respectarea statutului sau, pur și simplu, de la faptul că elevilor li se impune RESPECTUL. Există o legătură strânsă cu părinții, ei au obligația să vină la școală, să afle detalii despre parcursul elevilor și să discute cu profesorul fiecărei materii în parte. Există DIFERENȚIERE și asta e FOARTE IMPORTANT. Ceea ce noi nu avem în România: inclusiv în clasele primare, doar nivelul de READING al unui copil are atâtea scări câte litere ale alfabetului avem. Level G nu înseamnă neapărat MAI PUȚIN BUN decât Level Z, ci faptul că elevul e altfel și că procesul de învățare este diferit, producându-se în RITMUL PROPRIU.
Copiii nu sunt auziți spunând „Eu sunt mai bun decât tine!”, căci le sunt inoculate astfel de principii de viață și de relaționare încă din clasa I. Elevii înțeleg că profesorul e profesor. În schimb, există uneori o relație chiar amicală între cei doi. Profesorii pot veni la scoală în ripped jeans (blugi rupți), spre exemplu. Niciodată însă elevul nu va face comentarii nepotrivite la adresa sa. Există și elevi dezinteresați, dar, în genere, sunt respectuoși și cu un comportament adecvat.
O specificitate canadiană, dacă o pot numi așa, este ancora pozitivă: încă mă lupt să înțeleg dacă funcționează sau nu: elevul nu este niciodată leneș, el are un nivel bun mereu, care, eventual, necesită îmbunătățiri, fiecare elev e special și nu se poate compara cu altcineva, totul este frumos și însorit. Nu există presiune, ci doar încurajare. Încă nu știu la ce nivel reușim totuși, astfel, să îl ajutăm pe elev să înțeleagă unde este limita sa și cum performăm fără să înțelegem unde greșim, atunci când o facem.
Și mai există ceva INCREDIBIL: INCLUZIUNE. Sistemul de învățământ incluziv oferă persoanelor cu dizabilități clase speciale și curricula diferite, adaptate nevoilor lor, în școli normale. Deci, elevii cu nevoi speciale (sindrom Down, autism, Asperger, dizabilități fizice, motorii, miopie, probleme de vedere etc.) își vor desfășura activitățile în aceeași școală cu elevii din clasele-sistem de masă. La pauză sau chiar în timpul unor ore speciale, cei din ultimii ani din sistemul de masă vin și lucrează cu elevii cu nevoi speciale. Școala are astfel un dublu rol: responsabilizarea adolescentului, adult în devenire, lucrând în sistem integrat cu elevul cu nevoi speciale și accentul pus pe elevul cu nevoi speciale, integrat în sistem de masă, participând la aceleași activități ca elevul din sistemul de masă. Nu vă pot explica ce ore pot ieși dintr-o asemenea combinație!
Noi însă îi putem mulțumi Madeleinei pentru amabilitatea de a ne fi răspuns la întrebări.
Teacher Maddy, apreciem cele relatate! Noi, toți sucitorii de minți, îți dorim succes și te așteptăm acasă, fie și numai în vizită, cu idei inovatoare și practici educaționale de succes pe care ai dori să ni le împărtășești!
¹How Canada became an education superpower, by Sean Coughlan, BBC Education correspondent, disponibil la https://www.bbc.com/news/business-40708421
²În prezent, coordonator al centrului educațional Oxford Learning, Edmonton, Canada și coordonator de proiect -La Coalition des femmes de L’Alberta.
Nicoleta Călinoiu, absolventă master FPSE, promoția 2017
Sursă foto: Arhivă personală Madeleine Tinteia
Foarte interesant, mulțumesc!