Performanță, reușită, succes, stare de bine și alte asemenea deziderate sunt conceptele care se doresc a defini climatul educațional românesc. Paradoxul este că nu putem atinge toate acestea fără a… greși. Da, a greși, a face erori. Însăși absența (aproape) totală a  GREȘELII celui care învaţă, învestită cu o valoare formativă, din discursul educațional, ne sugerează că aceasta nu constituie o prioritate în agenda decidenților. O astfel de abordare nu relevă decât temere și conduce iremediabil la o lipsă de autenticitate a demersului din partea elevului.

Acasă, luni, a început școala. Am citit articole, postări, am văzut fotografii, montaje. Emoții, așteptări, speranțe, presiuni, promisiuni, provocări, veselie, normalitate, festivism, discursuri… Am recunoscut multe și totuși am fost departe. M-am simțit într-o lume paralelă. Băieții mei au început școala cu câteva zile în urmă. Al treilea an la Londra, în școli publice. Cel mai mic, de 4 ani și 8 luni, anul acesta a intrat la reception class. Cel mare, 14 ani, Year 10. Am resimțit începutul ca pe o continuare, o normalitate așezată, fără panică, nerăbdare sau schimbări în timpul jocului. Și cel mai important nu este cum l-am perceput eu, părintele, mama, ci cum au făcut-o ei, copiii. Mai ales cel mic, căci cel mare are deja strategiile lui de a supraviețui la școală!

Există, cu siguranţă, în viaţa fiecărui om o serie de întâlniri semnificative, acea „oră astrală” care i-a adus pe Eminescu şi pe Maiorescu împreună, despre care ne vorbea în liceu, mie şi colegilor mei de clasă, mult îndrăgitul profesor de limba şi literatura română, un înfocat apărător al eminescologiei, pe care o consideră, pe bună dreptate, ca fiind dătătoare de valoare incomensurabilă  culturii româneşti.

În timp ce îmi structuram mental argumentele pentru acest articol, mi-am dat seama că aș putea celebra importanța întrebărilor în procesul de învățare prin n exemple. Dar care să fie cele cu impactul cel mai mare? M-aș duce la toți marii descoperitori și savanți ai lumii care, împinși de o curiozitate acerbă, au structurat știința, filozofia, mapamondul. Îmi dau seama, gândindu-mă și încercând să mi-i imaginez foarte franc pe Einstein, Columb, Newton în mijlocul procesului de gândire, sub avalanșa de întrebări și conexiuni mintale care se petrecea în capul lor atunci când erau preocupați de ceva.