Am participat în luna februarie la Conferința Internațională „Rolul consilierului în comunitatea locală și globală”. Deși nu sunt consilier școlar și mă aflam pe un teren ușor nesigur, am avut  parte de o experiență de învățare de mare calitate.

Când asociem cuvântul „primul” cu copiii noştri suntem adesea cuprinşi de melancolie, de mândrie, de satisfacţia trecerii la o altă etapă a dezvoltării lor. Părinţii păstrează cu drag amintirea primului zâmbet, a primului cuvânt sau a primului pas. O serie de „primul” care ne face să ne simţim împliniţi ca părinţi şi cu cât aceste momente se petrec la o vârstă mai fragedă, cu atât bucuria pe care o simţim este mai mare.

„Eu sunt bine, în caz că v-ar interesa cum o mai duc, ce mai fac. Mai plâng năvalnic, mai râd timid, mă mai lovesc de nepăsare, mă mai revolt de neputințe. Voi? Parafrazându-l pe Sorescu, cum o mai duceți cu fericirea, ați reușit să-i puneți căpăstru nărăvașei?” (Carmen Voinea-Răducanu, Visătorii nu mor niciodată).

Când am auzit prima dată cuvântul „feedback”, m-am gândit că acesta trebuie să fie tradus, pentru a nu știrbi din frumusețea și muzicalitatea limbii materne. Încă mai cred că trebuie să traducem cuvintele „importate”, dar, pentru a reda în mod elocvent semnificația completă a unor concepte, putem accepta și forma lor originală, așa cum este și cazul feedback-ului.