Poveste:

Să ne imaginăm că trăiești într-un oraș mare al României și ai un copil care tocmai a terminat grădinița. Ești mulțumit de progresele micului preșcolar, s-a jucat și a învățat, așa cum ți-ai dorit, așa cum ai citit că e normal să se întâmple. A fost o perioadă lină în viața tuturor (mă rog, în afară de momentele acelea ,,imunizatoare” de răceli repetate): progrese fără catalog, weekenduri fără teme, întârzieri permise dimineața, mici vacanțe ad-hoc, auto-alocate.

Premisa de la care pornesc pentru această discuție este următoarea: O clasă neomogenă atinge rezultate academice maxime (ca grup) dacă există o abordare diferențiată în predare, învățare și evaluare a actului educațional.
Este binecunoscut faptul că cei care învață, fără a ține seama de vârstă, au nevoi și interese distincte, stadii diferite de înțelegere și se dezvoltă în funcție de bagajul genetic, capacități, interese, motivație, posibilități financiare etc.  Clasele se constituie nu numai din cei care capătă statutul de elev sau student, ci din personalități și inteligențe multiple, factori care transformă spațiul educațional într-o orchestră a cărui dirijor este provocat să se implice activ sau să țină pasul provocărilor.

Activităţi pentru copiii mici inspirate de lectură

Până nu demult, cititul poveştilor înainte de culcare era o ocazie pentru multe familii de a încheia ziua împreună cu copiii. Astăzi, având la dispoziţie atâtea variante oferite de tehnologie, de la televizor, iPad, calculator, până la console pentru jocuri, se pare că poveştile de seară devin o constantă a trecutului. Pentru mulţi părinţi care sunt prea ocupaţi sau prea stresaţi la sfârşitul zilei de lucru, a permite copiilor să adoarmă însoţiţi de tehnologie devine normă.

Pentru a construi cunoaştere este nevoie mai întâi să „construim relaţii”, să stabilim legături bazate pe respect şi înţelegere cu elevii noştri.

Acesta este şi mesajul pe care ni-l transmite psihologul Louis J. Cozolino, în cartea sa „Predarea bazată pe ataşament. Cum să creezi o clasă tribală”.

Lucrarea se deschide cu deja binecunoscutele cuvinte ale Ritei Pierson (1): „Fiecare copil are nevoie de un campion!”